vineri, 23 martie 2012

I-am Frynt

Am ajuns in semifinale si aveam asigurata finala mica. Dar sintagma finala mica este, mai degraba, un pleonasm ratacit prin articolele sportive. In viata ca si in sport  exista o singura finala. Ea. FINALA. Cu totii ravneam acolo, dar trebuia sa trecem de un adversar serios - formatia Ro-Mania...
Nu a fost un meci usor pentru noi, pentru ca echipele se cunosc foarte bine si sunt cam de nivel apropiat. Dar astazi Ro-Mania a parut mai dezbinata, parca justificand numele echipei. Nu prea s-a lipit mingea de ei. Da - au reusit 2 goluri. Din penalty. Dar cand ai in componenta un Mitzu intr-o forma deosebita asta nu conteaza. El a dat azi toate cele 5 goluri... un fel de Una Manita balcanica. Partida s-a incheiat cu un meritat 5:2 pentru haiduci. Scorul pare confortabil, dar a fost nevoie sa lupte toata oastea: De la Bogdan Voevodul in poarta pana la Mihai Viteazul la patrat din atac.
Azi a fost mai buna partea estica a Romaniei, dar noi le dorim fratilor nostri din vestul tarii multa bafta in meciul pentru locul 3 si le tinem pumnii. Traiasca Romania Mare si forta Haiduc ! Multumim tuturor suporterilor pentru sustinere si va asteaptam in  finala.

In asta seara printre norii imprastiati pe cerul  vestului salbatic licarea o singura constelatie - Ursa Mare...
Din Seattle pentru jurnal,
Marcel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu